plans de copilarie din urma
dupa ceva vreme am iesit la lumina......mi-am descretit genunchii framantati de boli ceresti si am revenit la lume. ingenunchiat din nou, la fel ca ea. mi-am adus aminte de cum era acasa. sus in Rai. lumina de apus prin scara de la pod. si mai jos, undeva in ispita, vocea mamei chema la masa. hrana spirituala sus in camera in care m-am nascut ca OM. nu uit unde sta fereastra si cum o acopeream ca sa vad lumina de dincolo. incalcita viata asta, in blana ursului portocaliu ramas gardian al spiritului meu uitat de vreme. si totusi cata lumina, din ochii negrii fara mila a noptilor de vara cand sufla apusul la balcon si mama la ureche imi spunea sa nu plec. nu departe. si de dincolo, din sufletul ei rosu aprins striga sa nu plec nicicum. lasata a fost urma unghiilor mele pe spatele pazitorului meu cand am plecat. am uitat de apus, m-am dus spre bolta si am ajuns la cer. si acum vreau sa mai cobor, sa il strand in brate pe ursul portocaliu si pe mama sa o aud jos, la bucatarie, cu dumnezeu de mana avand grija de viata mea de copil pe care am aruncat-o odata. orice ai sa uiti, oricate Raiuri ai vedea, o sa plangi mereu lacrimile copilariei din urma.
No comments:
Post a Comment